Categorie: Amintiri

Amintiri

Chiar dacă nu vom mai împodobi vreodată bradul împreună, încă vreau să te sun de ziua ta…

Reading Time: 3 minutes Au trecut 13 ani de când am împodobit pentru ultima oară bradul împreună, bunicule. 13 ierni ne-au nins zilele și amintirile de atunci. Eu aveam 8 ani, iar tu 55. Ce tânăr erai. Ce mică eram. Bunica era și ea acolo, cu ochiul în spatele retinei aparatului, apăsând cu degetul pe butonul care urma să ne transforme momentul în amintire. De Crăciunul acela eram doar noi trei acasă. Ultimul nostru Crăciun împreună ni se derula,

Citește mai mult »
Amintiri

Moș Nicolae poate sosi la orice vârstă, atât timp cât mai rămâne în noi doar o naivă amintire și un fulg de credință

Reading Time: 2 minutes Cine spune că timpul trece și odată cu el se îngustează fericirile, nerăbdarea, emoția? Poate că inimile rănite și triste cred asta. Dar și acolo, sunt sigură, se află încă fărâme de emoție neconsumată. Amintirile și trăirile se construiesc prin intermediul ființelor și cu ajutorul unui soi de iubire ce mai întâi ți-e întruchipat în tine însuți și apoi e trimis în lume. Mirosul de portocale și clementine ce învăluie încăperile se inhalează încă din

Citește mai mult »
Amintiri

Ce înseamnă Crăciun, Ada?

Reading Time: 2 minutes – Ada, vrei să spui ca vine Crăciunul? – În numai 20 de zile e Ajunul, Sueño! – Eu nu știu nici ce e Crăciunul și nici Ajunul. Mai am multe de descoperit? Că de când stau aici, cu voi, parcă știu din ce în ce mai multe. Am văzut cum arată zăpada. Am călătorit cu trenul și cu mașina. Am mâncat cele mai bune plicuri și am pe sub pat o grămada de jucării.

Citește mai mult »
Amintiri

Iarna e un vis ce se trăiește imaculat în timp ce poveștile se zic cu inima la urechea copilului

Reading Time: 3 minutes Te culci într-o noapte în care frunzele cuprinse de foșnetul arămiu al toamnei își dorm încă vertical trupul uscat. Te trezești dimineața și înlături bucata de perdea groasă, pentru că vrei să-ți intre în casă soarele, peste ale cărui raze toamna s-a aruncat amorf, dezlipindu-le prudent din rădăcinile sferei și lipindu-le de piept ca pe niște săgeți ascuțite. Dar nu mai e nici soare de îndată ce ferești perdeaua și frunzele în somnul lor neclintit

Citește mai mult »
Amintiri

Bunicule, din timpul care ne străbate nouă viețile, aș rupe un picior și o mână

Reading Time: 2 minutes Bunicule, din timpul care ne străbate nouă viețile, din timpul care se preschimbă ușor în neant și rămâne doar un pumn de amintire, aș rupe un picior și o mână. Cu mâna timpului ți-aș mângâia fruntea. Cu ea ți-aș fura neputința, durerea, chinul, lacrimile care îți coboară ușor de pe obrajii moi, netezi, atât de slăbiți. Ți-aș străbate fiecare loc bolnav din tine cu mâna timpului, bucățică cu bucățică, n-aș lăsa nici măcar o particulă

Citește mai mult »
Amintiri

Bunicul e cărunt și simt că mi-e dor de el, chiar dacă ne despart câțiva pași…

Reading Time: 2 minutes Mă simt ca un copil care își ia în pat jucăriile preferate și încearcă să adoarmă, dar e trist și speriat. Am în pat o pernă din copilărie și îngerașul meu care, de mai bine de 13 ani, dacă îl apeși, încă spune „Tatăl nostru”. E aici o parte din mobila din sufrageria apartamentului în care m-am născut și am copilărit până la 8 ani. Sunt în vitrină bibelourile bunicii, cănile, paharele, inclusiv patul pe

Citește mai mult »
Pâine cu ou și lapte
Amintiri

Suntem plini de senzații, mirosuri și amintiri din copilărie: pâine cu ou și lapte

Reading Time: 2 minutes Suntem atât de legați de mirosuri, de simțuri, de senzații. O singură mireasmă ne poate duce într-un loc din noi înșine nebănuit, necunoscut, un loc pe care nu l-am scos niciodată la suprafață sau poate că l-am eliberat în prinsoarea amintirii. E suficient un miros și se declanșează ceva ce ne poartă în timp, într-un timp obscur, un trecut îndepărtat sau cât de cât apropiat, revin apoi locuri, ființe, peisaje, momente, în funcție de ceea

Citește mai mult »
Lacul Tarnița Cluj
Călătorii

Lacul Tarnița și felul în care toamna își intră în drepturi

Reading Time: 2 minutes Am vizitat astăzi Lacul Tarnița, un lac care este foarte aproape de orașul Cluj-Napoca, un loc minunat, cu peisaje numai bune de ascuns în spatele retinei și apoi ferecate înăuntrul nostru, astfel încât să se transforme în amintire. Toamna și-a intrat și aici în drepturi depline, copacii își pierd verdele, în urma lui se înlănțuie culori mai țipătoare, mai aprinse, parcă au în ele mai multă viață și mai mult tumult, cu toate că toamna

Citește mai mult »
Teoria atașamentului: păturica
Relația cu mine

Teoria atașamentului: ne atașăm timpuriu și renunțăm greu

Reading Time: 5 minutes Mi s-a povestit că aveam 1 an și 8 luni când am văzut un avion deasupra mării, avionul acela pe care îl zărim cu toții pe litoralul românesc și care poartă mereu în zbor un anunț publicitar. L-am privit atentă, apoi, pe neașteptate, am luat-o la goană. Am fugit după el, strigând contrariată, probabil speriată: „Pătu(r)ica mea! Pătu(r)ica mea!”. Era vorba de o pătură mică, cu pătrate imprimate pe ea, în nuanțe de albastru, un

Citește mai mult »
Cum a fost la mare în timpul pandemiei?
Amintiri

La mare în timpul pandemiei, la Vama Veche

Reading Time: 7 minutes După cum bine știți, am fost o săptămână la mare, în România, în stațiunea Vama Veche. Dacă nu ați reușit să ajungeți, cred că mulți v-ați întrebat cum se desfășoară lucrurile la mare în timpul pandemiei. Mai întâi de toate, trebuie să precizez că e prima dată când aleg Vama pentru întreg sejurul. Până acum am fost doar în trecere pe acolo. Anul trecut am făcut o zi plajă în Vamă și mi-a plăcut mai

Citește mai mult »
Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.