Cât de senină și lipsită de prejudecăți poate fi iubirea între un tată și o fiică (recomandare de film: Miracol în celula 7)

Miracol în celula 7 e filmul pe care l-am văzut sâmbătă seara pe Netflix. Având în vedere că în general nu urmăresc filme produse de turci și nici nu știu prea multe filme de-ale lor cu succes răsunător, am fost sceptică la început. Dar mi-a plăcut foarte, extrem de mult.

E un film pe durata căruia am plâns la o grămada de secvențe, peste 50% din el.

Vă anunț că e un film dureros, trist, înduioșător, deci nu-l recomand oricui, mai ales dacă aveți nevoie de ceva care să vă deconecteze de la tristețe, dacă vreți să vizionați o comedie. Însă, chiar așa cum e, chiar dacă îți rupe inima în două, merită, din punctul meu de vedere, povestea din spatele lui e minunată.

Miracol în celula 7 este despre o fetiță numită Ova și tatăl ei, Memo. Mama sa este moartă, iar tatăl ei este… atipic. El are dizabilități intelectuale, gândirea lui e rămasă undeva departe, în copilărie, drept dovadă și comportamentul său este asemenea unui copil. Ova și Memo sunt cei mai buni prieteni, fetița găsește în tatăl ei un prieten de nădejde pe care îl iubește necondiționat, chiar dacă este mai mult decât conștientă că el este diferit față de ceilalți tați pe care îi vede în jurul său. Ba chiar o întreabă pe străbunica sa, bunica lui Memo, de ce tatăl ei se comportă altfel. Iar bunica îi răspunde că atât ea, cât și tatăl ei sunt de aceeași vârstă.

Ce mi-a plăcut cel și cel mai mult la Miracol în celula 7?

Cu siguranță iubirea și conexiunea care exista între Ova și Memo. O relație tată-fiică rar întâlnită. Un tată care, în ciuda problemelor pe care le avea, era prezent în totalitate în viața fiicei lui, o iubea necondiționat, se juca împreună cu ea. Evident, dizabilitățile intelectuale ale tatălui nu periclitau în niciun fel siguranța nimănui (o să vedeți, totuși, cum nu s-a ținut cont de asta, ba dimpotrivă), mai ales a propriei fiice. Memo era captiv în universul lui restrâns, în care dragostea pentru fiica lui era tot ce conta și fericirea ei, de asemenea. În lumea lui nu exista atât de multă răutate și ură, vedea atât de mult bine și atât de multă culoare în tot ce i se întâmpla și în tot ce trăia.

Iar Ova își iubea tatăl senin și lipsită de prejudecăți. Mai mult decât conștientă că e diferit, pătrundea în lumea lui și lăsa ușa dechisă și-n lumea ei. Lumile lor se intersectau într-atât de bine, încât s-a format o legătură de neegalat, o legătură care, într-un mod subconștient, l-a făcut pe Memo să lupte, iar pe ea să își apere tatăl de nedreptatea ce i se întâmpla.

În timp ce acesta este la închisoare deși este nevinovat, devine o lecție pentru toți deținuții de acolo, încep să-l aprecieze pentru ceea ce este el, deși diferit față de ei, și pentru iubirea în forma ei cea mai pură pe care i-o poartă fiicei lui.

Aparent iubirea ia atât de multe forme, iar atunci când în spatele ei sunt bunătatea și inocența, devine o legătură care nu se poate egala în niciun fel posibil.

 

Miracol în celula 7
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.