Atunci când m-a întrebat dacă o să-mi fie dor, am negat într-un stil absurd.
M-a privit cât pentru o secundă eternă și, într-un fel tacit,
Într-un dans nebun a făcut un pas, un pas înapoi.
Apoi, dintr-o minusculă pășire pe clandestina tină a Gheei, am numărat doi
Și l-am lăsat.
Conștiința-mi șoptea vehement că va trebui să plece.
Îi priveam cu stupoare pașii – erau îndoielnici și temători,
Își continua drumul pribeag printre brize de căldură trandafirie și rece.
Oare întreba-vei tu dacă era vară?
În orice caz, nu o vară pe care propria-ți rațiune și-o imaginează.
Așa cum iarași ai dedus, era și o umbroasă seară
O seară de vară
Cu stropi de ceară
Cu fulgi umbroși și veștede petale
Ploua răcoritor cu soare.
N-ai vrea sa trecem peste detalii?
Nu vreau să mă repet.
Iar ceea ce îți povestesc va fi perpetuu,
Pentru că vei ști și tu, voi ști și eu,
Iar sufletele noastre vor fi legate de un liant al tainei care ne apropie.
Totuși, îți mărturisesc: chiar de era vară și ploua cu petale de soare,
Mie îmi era frig. Ger crâncen și neiertător.
Mai mult sufletul-mi era tremurând
Și mâinile, sărmanele, înghețate…
Cu fiecare pas pe care-l făcea înainte
Se îndepărta de viața care-mi pulsa existența, de respirația sacadată a trăirii iminente…
Și-mi doream să țip, să strig fără cuvinte
Că n-o să-mi fie dor deloc,
Căci dorul îl voi închide în cufărul insurgent al timpului neiertător.
Dar voi pribegi privind visceral în zare,
Și voi observa felul în care distanța dintre noi se limitează la ani,
Neînțeleși, aprigi și trecători.
Istovitor e, ființă, să aștepți!
Cumplită-i, Doamne, așteptarea!
Fiindcă Tu ai zămislit-o și ne-ai supus unei materii în metamorfoză.
Aprob, e greu când, dorindu-ți un lucru,
Întârzie și se-ndură să n-apară.
Eu l-am văzut plecând.
Și prin necuvintele lui, mi-a povestit că se va întoarce…
Am uitat să-l întreb când, cred că am comis o eroare.
De fapt, mi-e oroare
Doar simplul gând al eșecului,
Al promisiunii fără rezultat.
Iar fiindcă timpul era și el în așteptare,
Atunci am realizat că sufletul odată pierit în ființă…
Etern.
Nu se mai întoarce.
* Text scris în 2016
Photo by Stijn te Strake on Unsplash
