Când dorul va simți gustul nimicniciei

Când dorul va simți gustul nimicniciei,
Iar speranța își va dezbrăca existența dominată de năprasnicul fior al vântului
Sufla-vei cenușă peste nopțile albe,
Dorindu-ți aprig să le încețoșezi existența cândva himerică,
Să îngropi stelele-n amintirile nestatornice,
Să le-așezi pe cer fără suflări,
Fără existența umană
Care să distrugă complicele resort al revărsărilor tardive, clandestine gânduri.

Răzvrătirea vei încerca s-o distrugi, chiar dacă simți gustul fatidic al răzbunării
Cerându-ți fireasca obligație a crugului de cer umbrit de speranța stelelor,
Care în genunele-ntunericului rămâne doar un ecou al meschinului foc,
Purificându-ți până și searbădul destin
În momentul în care-ți vei agăța ochii de vremelnicele picături de trăire
Veșnicindu-ți crepusculul când vei auzi sunetul imperceptibil al aluziilor sacadatului suflet
Magistral locuitor în corpul vătuit de-atâta vehement sentiment
Și-un preget de speranță-cenușă dor…

13b4ba9ddb13772ca8c85c9cae2d47b8
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.