Când certitudinile se prăbușesc…

„[…] așa cum se întâmplă în totdeauna în momentele de criză, când certitudinile pe care se clădește viața se prăbușesc și spiritul simte nevoia să-și reconsidere coordonatele între care se mișcă.” (Paul Cornea, Originile romantismului românesc, carte pe care o am de citit pentru cursul de literatură de secol 19, de la facultate)

Părerea mea este că existența fiecăruia dintre noi e construită pe certitudini.

Certitudinile proprii, unele la fel ca ale celorlalți, altele atât de diferite.

Ne naștem și faptul că existăm în această lume, că respirăm, că putem atinge lucrurile din jurul nostru, fie că vorbim de piele netedă, de suprafețe dure, de obraji fini, că putem privi ochii celor iubiți, e o certitudine. Apoi, când creștem, alături de noi se ivesc alte certitudini, care sunt arhaice, care există de când lumea și pământul: devenim conștienți de cei care ne cresc, ne îngrijesc, ne iubesc, fie că sunt părinți, bunici, chiar părinți adoptivi.

Și viața noastră, așa cum e ea pentru fiecare, se zămislește încet, dar sigur, dintr-o serie de certitudini. Le avem în fața noastră, deseori nu le contestăm, le acceptăm așa cum sunt, fără a ne dori să le schimbăm. Sau pur și simplu știind că n-am putea face nimic ca lucrurile să se transforme.

Pentru că sunt certitudinile în care noi credem. Pentru că unele au fost create de către societate și ne-am născut în ele și cu ele. Pentru că altele ne-au fost arătate de către cei din jurul nostru. Iar pe unele dintre ele le-am înțeles de unii singuri, fără să ni le explice nimeni. Nici măcar noi nu ni le-am explicat.

Dar vine un moment de criză, un moment pe care nu numai că nici nu ți l-ai fi închipuit până acum. Un moment care te surprinde complet nepregătit. Pentru că, chiar dacă ai fi știut de existența acelui moment de dinainte cu multă vreme, n-ai fi reușit niciodată, pe deplin, să înțelegi ce presupune și ce schimbări poate aduce în viața ta.

Acel moment de criză îl trăim astăzi. Da, astăzi, în tot perioada în care pe buzele noastre și în jurul nostru roiește cuvântul Coronavirus, în toată neliniștea noastră interioară. Fiindcă pe majoritatea dintre noi ne-a zdruncinat măcar puțin. Ne-a îngrijorat sau poate că doar pur și simplu ne-a ținut în casă, între patru pereți. S-ar putea să nu mai fi stat de mult atât timp acolo. Și e suficient.

E suficient astfel încât omul să-și creeze alte coordonate între care se va mișca. Sau să le gândească și să le regândească pe cele de până atunci.

Cred că ați văzut că, mai ales în China, de când oamenii de acolo au fost obligați să se izoleze în case, a crescut numărul divorțurilor. De ce se întâmplă asta? Pentru că, așa cum spuneam și mai sus, omul trece printr-un moment de criză. Un moment în care certitudinile devin incertitudini. O clipă în care ceea ce i se părea ființei firesc sau pur și simplu ignora până atunci, devine dintr-odată supărător, poate chiar dureros.

Poate că până în acele clipe, ei n-au petrecut suficient timp împreună. Poate au fost absorbiți de grijile cotidiene, de programul încărcat de la muncă, de educația și timpul petrecut cu copiii. Iar unicul lor timp în doi, mai lung și mai relaxant, ar fi fost în vacanță. Sau poate că nici atunci.

Iar în momentele în care clipele în doi devin deja la ordinea zilei, pentru că trăiești în casă cu acel om și stați 24 din 24 de ore, izolați, observându-vă unul pe celălalt, chiar dacă fiecare are și timpul lui, ceva din ceea ce știai sigur până că există se schimbă. Și devine ceva necunoscut. S-ar putea să nu-l mai cunoști pe cel de lângă tine. Sau poate că nu l-ai cunoscut niciodată până atunci.

Și când ajungi în sfârșit să o faci, când ești față în față cu realitatea, când conștientizezi că tot ce ți-ai adâncit în tine e iluzoriu și că, de fapt, lucrurile stau altfel, înțelegi că trebuie să-ți reconsideri coordonatele între și printre care trăiești, fiindcă și certitudinile ți se distorsionează.

Tu de fapt nu mai funcționezi după ce credeai înainte. Deja s-a schimbat ceva înăuntrul tău, și oricât ai nega asta la început, realitatea vine și-ți răstoarnă încă o dată lumea, în altă zi, în aceeași casă, lângă aceeași persoană și realizezi, deja definitiv, că lucrurile o să urmeze altă cale.

Poate că acum e momentul ca multe dintre mame sau dintre tați să înțeleagă că ei nu petrec suficient timpul cu copilul sau copiii lor.

Dacă înainte de Coronavirus mulți părinți își vedeau copiii după-amiaza sau spre seara, cinau împreună și schimbau câteva vorbe despre școală, despre ce s-a mai întâmplat nou, despre note, acum situația s-ar putea să fie diferită. Pentru că părinții au mai mult timp. Iar copiii vor cere acel timp pentru ei, pentru nevoia lor de confort, de dragoste, de siguranță.

Copiii vor cere puzzle-uri împreună. Vor cere povești de noapte bună și sărutări pe frunte înainte de culcare. Vor cere desene animate împreună cu părinții. Vor vrea să discute cu părinții mai mult, vor pune întrebări și vor cere inclusiv ajutor la temele pe care le au de făcut pentru orele online.

Iar părinții nu vor mai putea spune, de data aceasta „scuze, nu am timp, te ajut mai târziu” sau „sunt obosită, nu-ți pot citi povestea în seara aceasta”. Poate că și coordonatele părinților care până atunci nu aveau timp, nici dispoziție, se vor transforma subit.

Și ei vor înțelege, pentru întâia dată, cât de importantă e prezența lor fizică pentru un copil, și nu jucăriile multe pe care le cumpără în speranța că vor suplini, măcar puțin, din lipsa lor când sunt la muncă. Certiudinile că jucăriile îi pot înlocui pe ei vor dispărea.

Și mama cu tata și copiii se vor juca împreună. Vor desena, vor citi, vor râde și vor urmări desene animate. Și părinții vor realiza că își doresc cât mai mult timp cu copiii, că se simt bine în lumea lor, că mai au nevoie, din când în când, să pătrundă alături de ei în universul inocent în care se vor contagia unul pe altul cu iubire.

Printre haine scumpe și obiecte de lux, alți oameni se vor simți goi pe dinăuntru și bogăția nu va compensa felul în care goliciunea le va anihila orice bucurie.

Ei vor sta singuri în casele lor, alături de ceea ce au agonisit cu timpul, și ceva se va schimba. Între pereți tapetați după ultima modă, oamenii aceștia se vor gândi mult. Se vor întreba de ce simt asta, de ce nu sunt fericiți dacă au ceea ce visează. Și ceva se va schimba. Vor începe să-și doneze din obiectele care vor considera că ar ajuta mai mult pe alții decât pe ei. Vor dona haine. Vor dona inclusiv bani pentru spitale, pentru măști, pentru dezinfectante. Vor înțelege că asta le umple golul interior, asta le aduce de fapt satisfacție.

Si ei vor ajuta pe alții care au într-adevăr nevoie de ceea ce pot ei să dăruiască, iar certitudinile în care vor crede aceștia vor fi diferite de tot ceea ce au gândit până acum.

Alți oameni vor crede că au mulți prieteni. Prieteni cu care ies, prieteni cu care se distrează, prieteni care nu i-ar refuza niciodată dacă le-ar propune să iasă la cafea sau într-un club, sâmbăta seară.

Doar că tot ei se trezesc singuri, izolați în casă, nu mai sună niciun telefon, nu mai primesc niciun mesaj de la acei prieteni. Totuși, există cineva care încă sună. În spatele mesajelor și apelurilor, există un acel prieten sau o acea prietenă care sună. Există o mamă și un tată îngrijorați. Și atunci acei oameni, printre coordonatele propriilor vieți, înțeleg în sfârșit ceva despre prietenie.

Negreșit astăzi ni se prăbușesc din certitudinile pe care le aveam sădite adânc în noi și pe care ni se bazau viețile de zi cu zi.

Pe mulți ne sperie asta și altora chiar le aduce durere și suferință. Alții ajung să se regăsească și să se gândească ce e cu adevărat important pentru ei. Unii, ca aceia dintre cei care divorțează, își regândesc total viețile. Alții, care vor petrece mai mult timp cu copiii și cu cei dragi, conștientizează ce au fi putut face și până atunci și cât contează prezența, iubirea și grija față de persoanele apropiate.

Dar poate că și coordonatele între care ne mișcam până astăzi erau greșite. Poate ne făceau rău, poate că, într-o anumită măsură și fără să realizăm, erau într-o totală contradicție cu propriile valori sufletești. Poate că în sfârșit avem vreme destulă încât să înțelegem printre cine vrem să fim, pe cine vrem să păstrăm, ce vrem dinăuntrul nostru să ținem, ce dorim să transformăm și între ce limite să ne desfășurăm bătăile de inimi.

Zilele de astăzi sunt despre incertitudini care se pot transforma în certitudinile regândite în situația actuală și despre coordonate sufletești și fizice care se pot schimba și pot deveni mai bune și mai liniștitoare, mai fericite și mai senine, pot rămâne la fel sau pur și simplu pot să dispară și noi vom crede în altceva.

Photo by Cody Doherty on Unsplash

 

 

certitudinile
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

4 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.