Bunicule, din timpul care ne străbate nouă viețile, aș rupe un picior și o mână

Bunicule, din timpul care ne străbate nouă viețile, din timpul care se preschimbă ușor în neant și rămâne doar un pumn de amintire, aș rupe un picior și o mână.

Cu mâna timpului ți-aș mângâia fruntea. Cu ea ți-aș fura neputința, durerea, chinul, lacrimile care îți coboară ușor de pe obrajii moi, netezi, atât de slăbiți. Ți-aș străbate fiecare loc bolnav din tine cu mâna timpului, bucățică cu bucățică, n-aș lăsa nici măcar o particulă din tine nevindecată și neiubită. Aș mângâia tot ce e rău, tot ce e durere, tot ce e boală și aș reface totul de la zero.

Ți-aș oferi speranță și aș binecuvânta fiecare loc dinăuntrul tău, l-aș transforma și l-aș face bine. Apoi, cu aceeași mână a timpului, aș ține-o strâns la pieptul meu și-aș lipi-o cu bătăile inimii mele de mâna ta stânga.

Ți-aș fura din mână timpului zile și ani, căci timpul are de unde să mi le dea pe toate, nu ar trebui nici să mă împrumut și poate că nici nu i-aș rămâne datoare. Ți-ar rămâne mâna timpului deasupra mâinii tale, n-ai vedea-o, dar ai simți-o în inimă – ar fi ușoară ca un puf de păpădie pe care îl sufli și te minunezi apoi de zborul lui prin văzduh.

Mâna timpului ar fi legată de inima ta. Ai avea acolo zilele și anii pe care le-aș cere eu stăruitor și nu ne-ar mai fi frică de ziua în care n-o să te mai putem ține în brațe, n-o să-ți mai auzim glumele, n-o să mai ieși cu noi până în fața porții, așa cum o făceai mereu.

Cu piciorul timpului te-aș duce să simți iarba. Aș lăsa roua să-ți mângâie tălpile. Ți-aș spune să zburzi cu piciorul timpului așa cum o făceai în copilărie, fără să obosești, fără să-ți fie frică de nimic. Apoi, te-aș ruga să ți-l prinzi bine de piciorul tău obosit și slab și ti-aș cere să mă duci cu sania.

Mâna timpului ți-ar aduce ție vindecare și vreme în plus, iar nouă amintiri cu tine. Nu m-aș teme că n-o să te mai văd. Tu vei avea înăuntrul lui roua dimineților pe care le vei trăi de acum încolo. Fiecare porțiune de pământ umed și reavăn pe care vei călca îți va birui ceasul pe care îl porți în tine și zilele-ți vor deveni mai moi și mai frumoase. Vei avea o mână și-un picior din timp; ambele vor fi rupte de mine și sania din pod ne va aștepta pe amândoi, căci deja e ruginită și lemnul său miroase a amintire.

Bunicule
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Amintiri

Cine adoarme în mine

Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.