Bunicii ne-au născut poveștile

M-am gândit deseori că, de fapt, bunicii ne-au născut poveștile.

A fost odată un bunic care a iubit-o pe bunica de când i-a văzut tălpile roșiatice apăsând pe cernoziomul în care apoi și-a înfipt mâinile

și pletele ei se prelingeau în soare ca două crengi de copac pe care înfloreau florile de măr,

sau doar bunica l-a iubit cu inima pe bunic în timp ce el își dorea doar un castron cu multă zeamă de găină eviscerată,

poate ea l-a luat de bărbat pe bunicul pentru că legile lumii de-atunci erau puțin mai distorsionate față de felul în care acum încercăm să ne legăm unii de alții prin iubire.

Toate poveștile începute de către bunicii noștri înăuntrul nostru se încheagă negreșit cu a fost odată un bunic și-o bunică.

Apoi se împletesc niște rânduri în care ni se spune dacă iubirea e în pridvorul casei lor și miroase a dulceață de căpșuni pe care tocmai le-a cules bunicul

și bunica le aromează gustând cu buzele ei lipicioase și umede care urmează să fie sărutate în timp ce obrajii ei încing cuptorul de unde scoate plăcinte

dacă iubirea fuge și se ascunde în podul casei cu păianjeni flămânzi de timp

unde bunica-și coase alt voal de mireasă pentru un mire dintr-o răvășită șură care acum taie lemne cu inima flămândă,

care n-a venit niciodată la timp să cunoască dragostea și să-și pună sărutul peste ochii bunicii.

Iar când bunicul urcă pe scara cu lemn datornic pentru tălpile cu așchii ale bunicii,

ea își ascunde voalul sub sânii fragezi de copilă și începe să-și coase botoșeii

pentru întâiul nenăscut ce îi crește în pântec.

Bunicii ne-au născut părinții înăuntru în timp ce ne scriau poveștile

poveștile lor despre timpul lui „a fost odată” cu care vor urma să ne adoarmă atâtea zeci de nopți în care noi vom căuta soarele și ei ne vor arăta luna,

despre iubirile pierdute în podurile în care până și păianjenii învață cum să-și facă pânză din durere,

sau despre dragostea peste care trece vremea și ea îmbătrânește pe pielea plină de cute a bunicilor și-n inimile lor

ce încă au căptușit peste țesutul muscular striat niște dulceață de căpșuni și-un sărut lipicios.

A fost odată o poveste ce s-a născut din doi bunici

dintr-o iubire sau din lipsa ei

dintr-un copil-părinte ce e înăuntrul celuilalt copil născut de părinte

Suntem toți niște povești născute de bunicii noștri,

prin timp și fără vreme, cu dragoste sau cu poduri în care moliile apun peste lipsă,

cu dulceață de căpșuni și buze sau cu botoșei purtați în prima zi din viață,

crescuți în același timp în care s-a cusut și voalul nepurtat al bunicii.

Photo by Rod Long on Unsplash