Apus de toamnă

Am deschis ochii în soarele de noiembrie și am făcut câțiva pași înainte, ca să fiu cât mai aproape de el. Depărtarea asta mă îngrozește, căci nu-l mai simt pe piele, nu mă mai mângâie. Țin pleoapele închise doar ca să îmi amintesc și, cu cât mă apropii, cu atât găsesc în mine reminisciențe ale soarelui care nu numai că mă mângâia, mă orbea și își aduna în mine toate razele.

Dar astăzi… astăzi încă e puțin soare. De aceea mă apropii – mai vreau să-l simt puțin, încă puțin cu ochii închiși, să mă mai ducă departe – mai departe de el… Până și cu pleoapele lipite simt apocalipsa din jur. Frunzele aleargă bezmetice, se pierd, se caută, o iau iar de la capăt într-un joc al vântului care crede că dacă poartă pe brațe frunzele toamnei, poate dezlănțui furtuni, și care dacă mă înhață în tot tumultul lui, face din mine o tornadă.

Am înăuntrul meu atâtea nopți în care mi-am împărțit visele, atâtea zile în care am existat pentru că m-am încăpățânat să nu mai fiu niciodată invizibilă, atâta speranță că apocalipsele o să dispară din mine și o să-mi rămână doar priveliști, fără să le mai pricep, fără să mai știu că am fost și eu cândva părtașa unui apus de soare care nu-și mai putea controla razele și le împrăștia bezmetic pe pământ într-o neștiință care nu numai că nu reușea să mai încălzească ceva în jurul său, dar se mai și ascundea pe oriunde putea, printre norii care dezlănțuiau ploile reci și aprige.

Cândva soarele ăsta a mângâiat frunzele și le-a iubit, le-a preschimbat, nu mai sunt verzi, și nu vor mai fi, căci le-a colorat după câtă culoare a fost înăuntrul său și le-a lăsat doar foșnetul – dovada că au existat, că au fost cândva aproape de el, că au ținut umbră trecătorilor și că la vremea plecărilor nici soarele și nici frunzele n-au mai rămas la fel.

El nu mai încălzește încât să doară, să cauți ascunzișuri, să dorești să te ferești din calea lui. Iar ele și-au pierdut culoarea și nici nu mai au dor de soare – au în ele toate culorile lui… Și-i apocalipsă în toată toamna asta, iar eu doar privesc, și nu mai știu dacă să fug după soare, sau dacă să mai culeg frunze ori doar să mă așez pe băncile de unde s-au dezlănțuit furtunile și să aștept ninsoarea…

img_4120
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.