Amurg

Amurgul s-a dezlănţuit peste întregul oraş. Luna începe să apară ca un policandru uriaş ce vesteşte apariţia unei nopţi teribile, de neuitat.
Liniştea împovărează întreg peisajul şi îl transformă într-un tablou neverosimil. În noaptea aceasta maşinile au încetat să treacă, câinii să latre, iar oamenii… oamenii sunt cuprinşi în vraja neiertătoare a nopţii.
Eu… eu sunt vrăjită de întreg peisajul nopţii, privesc alene cerul brăzdat de stele şi aud sunetul mut al naturii. E un sunet mort, un sunet vădit şi adânc ce îţi acaparează întreaga fiinţă, iar din om mă transform în materie  şi îmi epuizez cunoştinţele, căci în asemenea împrejurări uiţi cine eşti şi ce îţi doreşti, pentru că o noapte de vară e mai presus de orice noapte. O noapte cu stele, o noapte cu lună, fără zgomot, o noapte adâncă şi liniştită e ceva ce îţi lasă amintiri.
Încă mă mir de această noapte. Nu cred în supernatural, dar s-a implementat în memoria mea şi mi-a lăsat multe întrebări, încât aş vrea să trăiesc din nou acele clipe exuberante din acea seară de iulie.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.