Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, Marta Petreu (cronică de carte)

          Prin romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, publicat în 2011, Marta Petreu realizează o frescă a satului românesc, ardelenesc (vizat de trei momente cruciale – ori, într-o anumită măsură, reformatoare: înainte de comunism, comunismul propriu-zis și postcomunismul), dar și o frescă nedisimulată, nealterată a imaginii Mamei, surprinsă în luminile și în umbrele ei.

    Autoarea nu întârzie să individualizeze și să primordializeze imaginea Mamei prin scrierea substantivului comun cu literă mare (Mama/Mica – de la „mămica”), sugerând, astfel, unicitatea acesteia pentru fiica-narator (Tabita), dar și așezarea, poziționarea ei în lumea din care era o parte integrantă („Era teribilă Mama noastră care ne făcea să simțim că este cea mai importantă persoană din lume, iar noi, cei mai răi copii de pe pământ”), o lume asupra căreia planează Armaghedonul, blestemele, lipsa iubirii, traumele, fricile și „moartea în sânge”. Totodată, cartea poate fi considerată și o cronică de familie, un păienjeniș de trăiri, de frici și de lucruri nemărturisite și netrăite pe care fiecare dintre „stâlpii casei” și-l țese atât pentru sine, cât și pentru celălalt (iar dacă îl coase doar pentru sine, atunci neîndoios îl aruncă apoi spre celălalt, mai ales spre urmași, prinzându-i în ițele lui complicate, încurcate, casante). Și imaginea tatălui, de asemenea, este individualizată de către personajul-narator, configurându-i-se un loc propriu, aproape sacralizat, mitizat în destinul fiicei: numele său este, de asemenea, notat cu majusculă – Ticu.

            În jurul imaginii satului Cutca de Jos se configurează tematica textului, întrucât însuși satul devine un spațiu al frământărilor metafizice, privit și perceput din interior, descris atât din perspectivă istorică și socială, cât și din perspectivă individuală, demitizat, expus și reprezentat aproape organic, viu, a cărui existență este compusă din actanți care pot fi incluși în categoria țăranilor, a oamenilor simpli, modești, dar care duc existențe complexe, chinuitoare și chiar vătămătoare – chiar dacă, privite dintr-un unghi exterior, detașat, trăirile și acțiunile lor par doar problematici tipice vieții rurale, specifice contextului socio-istoric în care se desfășoară acțiunea (venirea comunismului, reforma agrară, colectivizarea, împroprietărirea, iar, mai apoi, căderea comunismului, transformările care sosesc odată ce se naște o nouă lume și, respectiv, o nouă perspectivă asupra lucrurilor).

Acasă, pe Câmpia Armaghedonului
Acasă, pe Câmpia Armaghedonului

            Dincolo de ceea ce aduce istoria, dincolo de schimbările care survin și transformă satul, lumea reprezentată de către Marta Petreu nu e doar o lume în care se cultivă pământurile spre a oferi rod și a hrăni gurile înfometate ale țăranilor, nu e doar o lume a muncilor câmpului, ci e un univers al lucrurilor care se nasc printre pereții cârpiți ai sătenilor, al simțurilor și faptelor care nu sunt zărite decât atunci când, dincolo de poarta zăbrelită, se observă felul în care se insinuează viața celor de după curțile și grădinile îngrijite, aceasta fiind conturată și creată din toate problemele tipice rurale (foametea, grijile, muncile asidue, sărăcia, creșterea animalelor), dar și din extensiile acestora, care țin, în mare măsură, de problemele sufletești, metafizice.

      

Acasă, pe Câmpia Armaghedonului
Acasă, pe Câmpia Armaghedonului

            Urmărind filiera construcției imaginilor parentale din Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, întruchipate prin intermediul personajelor Agustin şi Mària, se conturează viața familiei Vălean. Problemele vieții rurale (muncile grele, efortul fizic sistematic) vin în completarea celor de ordin metafizic, fiindcă nefericirea Micăi, mama Tabitei, a lui Tinu, a Anei și soția lui Agustin devine nefericirea tuturor, iar absența acesteia (nu de ordin fizic, ci sufletesc) generează efecte dezastruoase pentru destinul șubred al întregii familii. Într-o așteptare febrilă a Armaghedonului, condus de către alt Dumnezeu decât acela al Mamei, Tatăl reprezintă figura detașată, îndepărtată, mesianică, profetul care prezice Apocalipsa, fără a ghici că aceasta era deja acolo, înăuntrul lor, în interiorul fiecărui membru din familie, în luptele lor unul cu celălalt și unul fără celălalt, în disfuncționalitatea acestora, în blestemele Mamei, în morțile dureroase, tragice până la absurd, pline de sânge („Asta visase. Armaghedonul. Până când el i-a venit.”). Iar la baza Armaghedonului, care, dincolo de semnificația biblică, reprezintă un construct identitar al tatălui, se așterne lipsa iubirii, generată de incapacitatea de a o trăi și a o simți veridic atunci când Micăi i se fură dreptul de a se căsători și de a-și construi o viață cu cel ales, cu cel dorit (Niculae Chirica).

Acasă, pe Câmpia Armaghedonului
Acasă, pe Câmpia Armaghedonului

        Viața de compromis pe care ajunge să o trăiască Mària e viața multora dintre personajele feminine din romanele rurale – dar poate fi considerată, totodată, o tematică specifică subgenului romanului rural, cea a vieții de împrumut, trăită de personajele feminine într-o lume imanentă a satului în care tradițiile, superstițiile, legile nescrise funcționează mai precis și mai mult decât rațiunea și liberul arbitru. Iar într-o astfel de lume, în care i se fură dreptul de a decide, o femeie – și o mamă – precum a fost Mària nu poate fi decât nefericită, iar nefericirea ei se traduce printr-o absență sufletească pe care o folosește drept înveliș protector pentru spaimele și durerile ei, transferând-o asupra celorlalți, mai ales asupra copiilor, prin blestemele invocate (care sunt, la rândul lor, strigăte de neputință), prin lipsa afecțiunii, prin lipsa prezenței.

     

            Așadar, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului este un roman al vieții, al arhetipului Mamei care depășește stereotipiile des întâlnite în unele narațiuni, caracterizată mereu drept mama blândă, afectivă, direct implicată în viața familiei. De data aceasta, în Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, apare mama reală, portretizată în luminile și în umbrele ei (dar mai ales în umbre), mama damnată care, la rândul ei, nu întârzie să îi damneze pe ceilalți, chiar și pe propriii copii.

Acasă, pe Câmpia Armaghedonului
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.