1 an de când blogul a devenit viu dedesubtul cuvintelor mele

Reading Time: 3 minutes

Blogul acesta a existat cândva doar în imaginația mea, într-un vis pe care îl trăiam în gând, încet, temător, așa cum îmi trăiesc aproape toate visurile. A existat într-o amintire despre ce avea să fie, într-o amintire viitoare pe care mi-o proiectam în vârful inimii și așteptam timpul în care va lua o formă, i se va contura un trup, îi va bate și lui o inimă.

Și s-a întâmplat asta fix acum un an, când eram în toiul carantinei, izolați. Blogul meu a prins viață sub ochii mei, l-am văzut zi de zi cum se naște, cum i se deschid ochii, cum începe să-i crească inima, apoi să îi răsune bătăile în timp ce rândurile se scriau nestingherite.

Am scris uneori mai mult, alteori mai puțin. Am avut perioade în care am simțit că vreau să scriu zilnic, momente în care am avut inspirație, dar și zile în care nu am avut nici timp, nici dispoziție. Dar n-a trecut niciodată prea multă vreme fără să mă gândesc la el, să revin cu patos, cu dor, așa cum se-așteaptă îndrăgostiții unii pe alții și cum se îmbrățișează hulpav, după o prea lungă așteptare, după prea multă lipsă.

Și chiar dacă blogul meu a existat sub altă formă acum ceva vreme, chiar dacă nu mi-a purtat numele, ci a fost denumit altcumva – așa cum simțeam să-l numesc atunci când l-am creat, pe când eram o copilă de 13 ani și simțeam că am un ocean de cuvinte înăuntrul meu – acum blogul e despre mine. Despre trăirile și gândurile, amintirile și bucuriile, tristețile și rănile mele.

Blogul meu e despre oceanul de cuvinte ce există înăuntrul trupului meu. Blogul e despre tot ce simt sau tot ce vreau să simt; despre tot ce nu vreau să uit sau despre ce uit și, pentru că nu vreau să se piardă amintirea în timp, o scriu. Scriu ca să-mi veșnicesc timpul și trăirile. Scriu ca să știu cine și cum devin. Pentru că devin prin intermediul blogului, mă schimb, cresc, mă maturizez, învăț.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat anul acesta. Sunt recunoscătoare pentru oamenii care s-au strâns de-a lungul vremii în jurul meu, care m-au încurajat, care m-au ambiționat, care nu s-au sfiit și mi-au transmis un gând și o vorbă bună, care și-au spus părerea, fie că era sau nu diferită de a mea. E o comunitate mică strânsă în jurul blogului și paginii de Facebook, care știu sigur că o să crească, o comunitate pe care o simt aproape de mine și de cuvintele mele.

Și nu numai comunitatea crește și o să crească, ci și eu, și blogul vom crește. Creștem împreună, pentru că fiecare articol scris mă învață ceva – despre mine sau despre lume, despre cei din jurul meu, despre cuvintele mele, despre trăiri și amintiri. A devenit viu dedesubtul cuvintelor mele și o să fie în continuare din ce în ce mai viu, mai copleșit de tot ce trăiesc și tot ce simt. I se așază toate cuvintele mele pe inimă și cred că o să creez o inimă mare, mai mare decât o să văd sau o să simt vreodată, o inimă în care se află până și particulele cuvintelor pe care i le scriu, o inimă în care mă aflu eu, cu toate rândurile mele, cu tot ce simt atunci când scriu.

Pentru că blogul e unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat în ultima vreme. E visul care ți se agață de toate celelalte visuri, de speranțe, de nopți, e visul care îți străbate și gândurile, și respirația, și existența, pe care parcă ți-e frică să-l visezi prea mult, ca nu cumva să ți se spulbere și să devină ireal. Blogul mi-e refugiu și dor de cuvânt. Și mi-e ciudă uneori că nu pot scrie mai mult, că nu am idei, că nu am inspirație, că nu am timp. Dar și-atunci când simt nevoia să scriu, și atunci când scriu, și atunci când îmi vibrează cuvintele în suflet, și-atunci e despre mine și despre cuvânt.

Și cât iubesc cuvintele, și blogul, și ceea ce devin prin intermediul lor, și ce frumoasă mi-e existența de când am un loc al meu în care mă aștern reală și în care gândurile și sentimentele mele își găsesc calea dinăuntrul inimii mele către mâini și, apoi, urmează înapoi calea interiorului meu, ca nu cumva să le pierd sau să mă pierd.

Și ce călătorie (călătorii) urmează să facem, eu și blogul, și tot ce e în jurul meu și în mine printre cuvinte, în tot timpul care ni se scrie în fața minutelor ce vor urma să fie.



blogul meu
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.