Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează morții din mine prin canale alunecoase care se prind cu capetele de intestine Cine adoarme în mine e semn că a murit deja cu capul întors spre ieșire ca într-o naștere care nu e naștere ci devine moarte atunci când te fură somnul înăuntrul meu iar dacă îți vine să
Astăzi n-am mai purtat geaca roșie și nu din motive de scepticism, ba chiar zic uneori că roșul aduce noroc, deși nu cred mereu în lucrurile astea. Adevărul e, de fapt, că eu cred în ele atunci când îmi doresc să se împlinească ceva, cred în ele în momentele în care am nevoie să o fac, pentru că de multe ori simt că trebuie să cred în ceva, oricât de infinitezimal ar fi, ca nu
Ies din bloc, dar încă de dinainte, de când mă aflam în lift și eram încă la etajul șapte, mă gândisem că n-ar fi trebuit să îmi mai iau geaca roșie pe mine, e destul de groasă și nu e cea mai comodă, mai ales că Google Weather mă anunțase deja că afară e cald, că sunt peste 20 de grade. Nu știu cum se face, dar de când am plecat de acasă la facultate
Acum câteva săptămâni am avut de citit Ciuleandra, de Liviu Rebreanu, pentru cursul de literatură de la facultate. N-a fost primul meu contact cu această carte, pentru că am mai citit-o o dată în clasa a zecea. Nu mai rețineam foarte multe detalii, deși știam, în mare, ce se petrece acolo și, atât prima dată, cât și a doua oară, mi-a plăcut foarte mult. Am așteptat cu emoție finalul, dar nu dintr-același motiv ca de
ți-am imortalizat pașii în dimineața asta îți încălțai papucii de casă roșii și îți potriveai degetele la capătul lor călcai apăsat spre ieșirea din cameră în timp ce lăsai pe podea urme tu nu le vedeai și nu le-ai fi putut privi niciodată ai fi avut nevoie de un mecanism de imortalizat pași și umbre care în dimineața asta se afla doar în mine de ce să imortalizăm doar fețe și priviri în fotografii? de
Blogul acesta a existat cândva doar în imaginația mea, într-un vis pe care îl trăiam în gând, încet, temător, așa cum îmi trăiesc aproape toate visurile. A existat într-o amintire despre ce avea să fie, într-o amintire viitoare pe care mi-o proiectam în vârful inimii și așteptam timpul în care va lua o formă, i se va contura un trup, îi va bate și lui o inimă. Și s-a întâmplat asta fix acum un an,
Eu nu mă descurc să fac cafea. Nu cred că am făcut niciodată o cafea pe care să o simt gustoasă, de care să mă bucur și pe care să o sorb încântată de gust, să o savurez, să mă laud pe mine însămi (oricum n-o prea fac, în niciun context) pentru o asemenea cafea delicioasă. Am băut cafea bună, aromată, neagră, doar că mie nu-mi iese niciodată, așa că nici nu m-am mai chinuit
Azi, de-a lungul zilei, am tot zărit diferite scrieri despre faptul că astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Le-am citit, am empatizat (sau nu) cu ele, apoi aproape c-a trecut ziua și, iată-mă, la finalul ei, încropindu-se în mine un gând despre fericire. Fericire la care n-am avut răgaz să mă gândesc prea mult, prinsă în filele cărților mele, cu creioane tocite la vârf de atâtea sublineri, cu foi aspre sau netede, desuete sau noi,
la malurile ființei tale îți cântă valurile plămădite din coastele tale și din pielea ce îți înfășoară oasele care-ți scrâșnesc când deasupra trupului tău se plimbă atingeri îți răsună temătoare visurile din creștetul inimii se eliberează în gânduri și-ți vine uneori să ți le scrii în privire nu să ți le vadă cu ochii să ți le simtă în rotunjimile indefinite pe care le iau corpurile când ocupă un volum în inimile lor să trăiești
Verificați și în „spam” mailul de confirmare
Dorințele ne pătrund trupurile, gândurile și mai ales inimile încă de când suntem mici. Atunci ne dorim câte o jucărie nouă, mai multă înghețată, mai
Întotdeauna în locurile din care plecăm o să rămână bucăți din noi. Fie că acolo săpăm adânc și descoperim ziduri înalte, pe care credem că
Este trist să spun asta, dar e adevărul. Țara în care trăim o face pe femeie vinovată pentru viol. Nu, nu bărbatul care a violat-o